DROMIHETE

Dromihete (sau Dromichaetes; greaca veche: Δρομιχαίτης) a fost conducătorul geților din nordul Dunării (în prezent în România) în jurul anului 300 î.Hr.

Cronicarii antici (Diodorus Siculus, Polybius, Plutarch, Pausanias) au consemnat victoria geților conduși de Dromichaetes împotriva lui Lysimachus, Regele Traciei, fost general al lui Alexandru Macedon. Lisimah organizează în anul 300 o expediție împotriva lui Dromihete, care sprijinise lupta coloniilor elene de pe litoralul Mării Negre. Campania condusă de Agatocle, fiul lui Lisimah, se încheie cu un eșec total: armata elenistică este înfrântă iar Agatocle făcut prizonier.

Opt ani mai târziu, Lisimah conduce personal o nouă ofensivă în ținuturile din nordul Dunării. Undeva în Câmpia Munteană, armata lui Lisimah cade în cursă, monarhul fiind făcut prizonier și dus la Helis, cetatea de scaun a lui Dromihete.

Remarcabil la Dromihete a fost diplomația sa. După ce l-a capturat pe Lysimachus (în 292)^[1] , Dromihete a făcut un festin simbolic pentru acesta si generalii săi. Ei au fost tratați cu cea mai buna mâncare servită în farfurii de aur, în timp ce geții au mancat modest, în vase de lemn. Mesajul care se dorea a fi transmis de Dromihete era: “Daca aveti toate bogatiile acest

Regele Dac Dromihete

ea la voi in Macedonia, de ce vreti sa veniti la noi si sa ne cuceriti?” In cele din urmă Lysimachus a fost eliberat si i s-au oferit daruri generoase, pacea dintre geți si macedoneni fiind întărită prin mariajul dintre Dromihete și fiica lui Lysimachus. (sursa: http://ro.wikipedia.org)

Dromichete

Important rege (sec 4-3 ien)al triburilor getilor ordessensi din Cimpia Munteana cu centrul in cetatea Helis. Din relatarile lui Diodor din Sicilia rezulta ca la capatul unor lupte impotriva getilor, in cursul carora a cazut prizonier Agatocles, fiul lui Lisimah, a avut loc o noua campanie de pedepsire condusa de insusi Lisimah. Prins cu armata cu tot si dus la Helis, diadohul macedonean a fost tratat cu toate onorurile. Se considera ca tinutul strabatut de macedoneni era Cimpia Munteana si ca tot acolo se afla si cetatea Helis, probabil la asezarea de la Piscul Crasanilor, iar intariturile restituite getilor la incheierea pacii erau pe malurile Dunarii. Conflictul dintre monarhul macedonean si regele get este de fapt o lupta pentru asigurarea frontierei statului lui Lisimah, pe linia Dunarii de Jos (ca o continuare a politicii lui Alexandru cel Mare) si este o manifestare a rivalitatii dintre puterea macedoneana si getii din nordul fluviului, pentru stapinirea oraselor grecesti de pe litoralul Marii Negre. Ajutorul dat de geti oraselor pontice rasculate impotriva lui Lisimah a constituit baza conflictului dintre regele Thraciei si Dromihete care, profitind de luptele interne dintre diadohi si-au extins influenta in sudul Dunarii. (Pausanias,I,9; Strabo,VII,3,8; Diodor Siculus, XXI, 11-12).

Regatul get este un tip clasic de democratie militara condusa de un sef militar cu atributii clare si de necontestat doar in perioada campaniilor militare. Diodor relateaza ca ostenii geti ai lui Dromihete cereau sa hotarasca EI asupra sortii lui Lisimah, si ca regele get a trebuit sa ii convinga de necesitatea eliberarii captivului.

Coif Dacic

Se admite, indeobste ca prima expeditie a avut loc cam pe la 300 ien , condusa de Agatocles, expeditie care a avut un sfirsit nefericit pentru fiul regelui Thraciei. Prins de geti a fost tinut in captivitate multa vreme. Abia in 292 ien , Dromihete ii da drumul si-l trimise, incarcat de daruri si desigur cu lectia invatata, la tatal sau, sperind zice Diodor ca v-a dobindi gratuit teritoriul ocupat de Lisimah. Departe de a intelege gestul getului, indata ce si-a vazut miinile dezlegate, Lisimah a organizat o noua expeditie, trecind in persoana Dunarea. Getii s-au retras pustiind totul inaintea invadatorilor astfel ca in curind, armata macedoneana a ajuns sa sufere de foame. Pentru a-si desavirsi opera tactica, Dromihete se foloseste de iscusinta unui fals dezertor, un capitan din armata sa pe nume SEUTHES care, dupa ce cistiga increderea lui Lisimah, reuseste a rataci pe macedoneni prin locuri grele de umblat pe unde curind si foamea si setea ii face prada usoara pentru geti. Istovita si ratacita, armata macedoneana a sfirsit prin a fi inconjurata si capturata de getii lui Dromihete si dusa la Helis, cetatea de scaun a dinastului get. Se spune ca Lisimah, sorbind cu nesat apa proaspata oferita de biruitori, dupa atitea zile de insetare, ar fi exclamat “pentru cit de mica placere am ajuns rob din rege ce eram” (Plutarch)

Dupa victorie, Dromihete s-a dovedit nu numai un bun comandant de oaste ci si un abil politician. Diodor spune ca “getii incepura sa strige si sa ceara ca regele prins in lupta sa fie adus inaintea lor si pedepsit cu moartea (fiindca e drept ca poporul care s-a primejduit in lupta sa hotarasca dupa voia sa asupra dusmanilor prinsi), Dromichaites, impotrivindu-se la pedepsirea regelui le-a spus ca este in interesul lor ca omul sa ramina neatins. Caci daca el ar fi ucis, numaidecit alti regi vor ocupa domnia lui Lisimah si vor fi pentru ei o primejdie si mai mare decit Lisimah. Dimpotriva , daca ar scapa, el v-a purta recunostinta getilor iar cetatile, cite mai inainte fusesera in stapinirea getilor, le vor cistiga din nou fara nici un pericol” Scena este tipica pentru o democratie militara. Poporul inarmat revendica dreptul de a hotari soarta prinsilor, regele nu poate sa hotarasca singur sau sa nesocoteasca pur si simplu dorinta adunarii, el ii CONVINGE pe luptatorii sai asupra avantajelor diplomatiei.

Diodor spune in continuare ca Dromihete i-a invitat pe regele Thraciei si si pe apropiatii sai la un ospat, pregatindu-le masa cu fastul obisnuit la curtile elenistice. El insusi, impreuna cu fruntasii geti, mincau din vase simple mincaruri saracacioase iar vinul il beau din cupe de lemn si cornuri de vita (Diodor spune “precum era obiceiul la geti”). Lasindu-l pe Lisimah sa se patrunda de deosebirea dintre cele doua mese si implicit cele doua civilizatii , regele get l-a mustrat apoi parinteste pentru ca si-a parasit curtea sa stralucita si regatul sau bogat pentru a duce razboi impotriva unor oameni saraci si simpli. Lisimah, recunoscindu-si greseala, este lasat liber, Dromihete primind inapoi cetatile pierdute mai inainte. Pausanias adauga , ca de nevoie, Lisimah si-a dat fiica in casatorie dupa regele get. Cert este ca Dromihete victorios dar neincrezator in trainicia victoriei, reuseste, printr-un amestec de forta si abilitate sa smulga adeversarului o pace mai mult decit favorabila, pace intarita printr-o casatorie dinastica. (sursa: http://ordinulcavalerilordanubieni.wordpress.com)

Mormantul regelui Dac Dromihete

In apropierea satului Shveshtari se afla unul dintre cele mai frumoase morminte tracice identificate vreodata in Bulgaria. Descoperit in 1982 sub movila Ginina, in timpul unor excavari arheologice, mormantul de la Sveshtari reprezinta un monument unic al arhitecturii funerare tracice iar importanta sa este cu atat mai mare pentru noi, romanii, cu cat aici pare sa isi doarma somnul de veci unul dintre regii emblematici ai istoriei noastre antice, Dromihete.

O prada pretioasa

Desi misterul marelui lider ingropat in impresionantul mormant, nu este inca pe deplin elucidat, unele surse par sa confirme faptul ca este vorba despre Dromihete, conducatorul de la anul 300 i.Hr. al unor triburi getice care isi aveau centrul in cetatea Helis. Relatarile istoricilor povestesc despre remarcabila diplomatie a acestui lider militar, datorita caruia multe dintre cetatile ocupate de macedoneni le-au revenit proprietarilor de drept. Dupa moartea marelui conducator macedonean, Alexandru cel Mare, a venit randul lui Lisimah sa preia fraiele imensului imperiu. Alexandru cel Mare nu i-a lasat acestuia doar responsabilitatea conducerii unui imperiu, ci si datoria de a-i continua misiunea de expansiune. Printre tintele macedonenilor se numarau si triburile getice aflate la vremea respectiva sub conducerea lui Dromihete.

Mormantul Regelui Dac Dromihete

Desi inferiori din punct de vedere numeric, getii foloseau un truc pe care urmau sa il aplice si predecesorii lor de pe aceleasi meleaguri: pustiirea terenurilor pe care inamicii avansau, pentru a grabi epuizarea trupelor inainte de confruntare. Intr-unul dintre aceste episoade, insusi fiul lui Lisimah, Agatocles, avea sa fie luat prizonier. Desi acesta reprezenta o prada importanta de razboi, Dromihete, apeland ingenios la simtul sau diplomatic, l-a eliberat si l-a incarcat cu daruri, sperand ca gestul sau sa inmoaie inima tatalui. Insa, departe de a intelege semnificatia acestui act, Lisimah organizeaza o noua expeditie, in fruntea careia porneste el insusi. Getii se retrag din nou, pustiind totul in calea macedonenilor. Pentru a se asigura ca nu va avea loc o lupta corp la corp, care i-ar fi dezavantajat, getii se folosesc de un alt tertip. Ei trimit un fals dezertor in tabara inamica, care, dupa ce castiga increderea macedonenilor, se ofera sa le dezvaluie ascunzatoarea getilor. Convinsi de bunele intentii ale soldatului, macedonenii il urmeaza pe carari intortocheate, pana cand isi dau seama ca s-au ratacit complet. Pana sa se dezmeticeasca, getii ii inconjurasera deja. Prada de razboi s-a dovedit a fi foarte bogata, cu atat mai mult cu cat, pe langa bogatiile si rezervele pe care armata le transporta cu ea, getii il aveau in mana pe marele Lisimah.

Mormantul Regelui Dac Dromihete

Lectia de diplomatie

Pentru ca in judecata geta, cuvantul celor care isi puneau viata in pericol aparand teritoriul, atarna cel putin la fel de greu ca cel al conducatorului, Dromihete a incercat sa le explice oamenilor de ce nu este intelept sa il lichideze pe conducatorul inamicilor. Daca l-ar fi omorat pe Lisimah, in locul lui ar fi venit un altul, care ar fi continuat campaniile de cucerire. In schimb, daca ii vor cruta viata, vor obtine promisiunea acestuia de pace. Getii au apreciat gandirea conducatorului lor, iar Lisimah a fost invitat la ospat, unde i-au fost servite cele mai alese mancaruri din farfuriile sale de aur, in vreme ce getii au mancat aceasi hrana saracacioasa din vase simple si si-au baut vinul din obisnuitele cornuri de vita. Dupa ce praznicul a luat sfarsit, Dromihete l-a intrebat pe Lisimah care dintre cele doua mese a fost mai imbelsugata. Lisimah a dat raspunsul logic in aceasta situatie: cea a macedonenilor. Abilul Dromihete l-a intrebat din nou pe Lisimah: “In acest caz, de ce vor macedonenii sa cucereasca pamanturile unor oameni care traiesc in cea mai demna simplitate?” Lisimah a tacut, iar a doua zi a parasit pamantul getilor insotit de trupele sale si cu o importanta lectie de demnitate si omenie invatata. Prin acest amestec de abilitate, diplomatie si simt politic, Dromihete a reusit sa smulga de la cel mai temut si puternic inamic o pace favorabila, care a fost consolidata la scurt timp prin casatoria dintre Dromihete si fiica lui Lisimah.

Misteriosul conducator, soata si calul

Marimea sa impresionanta o plaseaza pe primul loc in randul celor 26 de movile, care se intind de-a lungul a doi kilometri in partea de vest a satului – 7,5 metri in lungime, o latime a fatadei de 6,5 metri si o inaltime interioara de 4,45 metri. Decoratiunile interioare respecta stilul curentului elenistic din acea perioada, insa motivele religioase reprezentate sunt de origine tracica. “Mormantul regal”, asa cum este cunoscut, dateaza din secolul III i.Hr. si este compus dintr-o antecamera si doua camere mortuare construite pentru conducator si sotia sa. Intrarea este pozitionata asimetric fata de cupola si este decorata cu fresce de forma rectangulara. Ornamentele camerei mortuare – cea mai mare dintre cele trei –, sunt extrem de bogate. Patru coloane dorice si una in stil corintian sustin o friza (parte componenta a antablamentului, cuprinsa intre arhitrava si cornisa, de obicei impodobita cu picturi, basoreliefuri, caneluri), aflata deasupra intrarii. Intre acestea sunt cuprinse reliefurile a zece cariatide, reprezentante cu mainile ridicate deasupra capetelor, incremenite intr-un etern gest de venerare. Bratele unor cariatide sunt sculptate mai brutal, in vreme ce culoarea lor este data doar de linii trasate cu creta neagra, detalii ce sugereaza ca cel pentru care se construia acest mic palat subteran a murit brusc.

Decoratiunile interioare, singurele de acest tip identificate pana in prezent pe fostul teritoriu trac, modul in care sunt asezate si simbolistica lor, ne ofera detalii despre rangul celui ingropat aici. Doua paturi din piatra, oase umane si daruri de inmormantare au fost identificate in camera principala. Langa paturi se afla o fatada de templu in miniatura, care reprezinta sanctificarea liderului decedat. Acesta este personificat calare, prezentandu-se in fata zeitei care ii inmaneaza o cununa de aur, urmata de o femeie care aduce daruri. O usa din piatra masiva ascunde mormantul principal de ochii muritorilor. Puternicul conducator inmormant aici nu a plecat insa singur pe lumea cealalta. Alaturi de mormantul acestuia se afla cel al sotiei, mai putin impunator. Partenera de viata a fost sacrificata pentru a-si insoti sotul in lunga calatorie, in vreme ce ramasitele calului preferat au fost gasite in camera laterala.